Cine da lui isi da
Langa-un sat un biet batran
Chinuit de vremuri grele,
Isi facuse-un mic bordei
Din pamant si din nuiele.
Chiar la marginea padurii,
L-adapostul unui fag,
Unde soarele straluce,
Unde pasari cant cu drag.
Fara nici-o mangaiere,
Far-de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje,
Sprijinea al sau picior.
Chinuit asa, sarmanul,
Isi ducea al vietii fir,
Pana cand soarta l-o duce
Din bordei, la cimitir.
Cate-o data, pleca mosul
Catre satu-n sarbatoare,
Garbovit cu traista in spate
Sa cerseasca demancare .
Aratandu-si trist durerea
Prin zicala lui de pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Il stia de mult tot satul,
Si la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa
Ii da-n traista demancare .
Atunci el cu voce slaba,
Exclama strigand in pace :
-,, Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Ani trecura de-arandul,
Multi din vremea lui murira,
Pe el harul si indurarea
Domnului il sprijinira .
Si din cand in cand pornea
Catre sat mosul, sarmanul,
Far-asi mai schimba tinuta :
Carja, traista si sumanul .
Cand si cand rasuna satul,
De zicala lui blajina,
Cand la poarta unei case,
Iese iute o gospodina .
Cersetorul isi ia darul,
Fara glas, dar tot nu tace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Intr-o zi o gospodina
Din-nalta societate,
Egoista, far-de mila,
Lipsita de bunatate...
Vru s-aduca la tacere
Glasul celui cersetor,
Ce batea de multa vreme
Pe la poarta tuturor.
Repede facu o paine
Din faina cea mai alba,
Si in ea otrava puse,
Apoi o coace de graba.
Cum ii dete aceasta paine,
In ea inima-i tresalta,
-De acuma, stiu eu bine,
Nu te-oi mai vede la poarta!
Cersetorul isi ia darul
Privindu-l cu bucurie,
Fiind asa frumoasa painea
Se gandeste s-o mai tie...
Si repeta apoi zicala
Ce atat de mult ii place :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce colinda satul
Se intoarce la bordei,
Si-obosit se odihneste
Pe un scaunel de tei .
Dar nu se-odihneste bine,
Ca se arata pe carare,
Un fecior voinic ce vine,
De la a sa vanatoare...
Obosit si rupt de foame...
Dupa el venea un caine ;
Ratacise prin padure,
Fara nic-un pic de paine.
Venind la al sau bordei
Il intreba cu mirare :
-Mosule, de nu te superi,
Nu ai ceva de mancare ?
-Cum sa nu? raspunde el,
Chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale
Aceasta paine mi-a dat.
Ia-o toata, si-o mananca,
Potoleste-ti foamea-n pace
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
Dupa ce mananca painea,
Multumindu-i, a plecat,
Fara a banui misterul
Si de cele ce-au urmat .
Ajungand acasa bine
Mama lui ’l-mbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine
Si la fata se intristeaza .
-Ce-i cu tine? mama-ntreaba,
Spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea zlaba,
Ii raspunde innecat :
-Doar atata am mancat,
Paine alba si frumoasa
Ce la cersetor i-ai dat,
Astazi, cand a fost acasa! .
Un fior de groaza mare,
Mamei, inima-i cuprinde,
Fiul ei de-acuma moare,
Si in fata ei se intinde.
In necaz, priveste fapta,
Cea cruda si fara mila,
Vazandu-si acum rasplata
Inima-i de amar e plina .
La urechi rasuna glasul
Mosului trecand in pace :
-,,Cine da, lui isi da,
Cine face, lui isi face’’!
